Cantonamentul de Ju Jitsu – Eforie Sud, 29.08-02.09.2018

Dorit și așteptat cu nerăbdare tradiționalul cantonament de vară al clubului Budo Seishin a reunit colegi mai vechi și mai noi care au trăit clipe de neuitat.

Deși programul a fost ultraîncărcat, cu cele 2 antrenamente tradiționale, programul de relaxare, în și în afara mării, multiple activități distractive, prin care toți participanții au căutat să-și autodepășească posibilitățile psiho fizice, străduindu-se să nu rateze nicio activitate, au dus la o activitate desfășurată în condiții excelente.

Din punct de vedere tehnic s-au urmărit câteva direcții de lucru, bine definite:

– pregătire psiho-fizico-tehnica pentru componenții loturilor naționale care ne vor reprezenta în acest an la Cupa Mondială rezervată celor sub 15 ani, Campionatul Balcanic și Campionatul European de Ju Jitsu rezervat aspiranților și juniorilor; – elemente de ju jitsu fundamental

– jocuri variate pentru dezvoltarea coordonării, îndemânării și spiritului de echipă, etc.

Că în fiecare an un număr destul de mare de părinți, ne-au onorat cu prezența lor pe întreaga perioadă de desfășurare a cantonamentului implicându-se activ în buna desfășurare a activităților planificate.

Dumnealor și celor de acasă le mulțumim în mod deosebit pentru abnegația cu care ne onorează în mod constant.

Făcând o analiză a modulului de desfășurare a cantonamentului per ansamblu, putem concluziona că obiectivul principal al stagiului a fost atins: îmbinarea utilului cu plăcutul, distracție la maxim, cultivarea spiritului prieteniei și imaginației, inclusiv prin intermediul concursului de castele de nisip, continuarea tradiției activităților clubului.

Cu gândul la viitoarele activități vă dorim sănătate și un an școlar de execepție.



© 2018: Clubul de Arte Marţiale Budo Seishin, All Rights Reserved | Innovation Theme by: D5 Creation | Powered by: WordPress