Ju Jitsu în România

Scurt istoric Ju Jitsu în România

După unii autori (A. Gurski, 1995) Ju-jitsu a intrat în ţara noastră odată cu maestrul japonez Keishiki Ishiguro care, împreună cu membrii Legaţiei Japoneze predau lecţii de Ju-jitsu la Oficiul Naţional de Educaţie Fizică.

Urmează ofiţerii Dumitru Carapancea şi Emilian Teacă care vor continua propagarea Ju-jitsu –lui, ultimul scriind şi cartea „Arta apărării personale”, în 1935.

În 1957, Centrul de Cultură Fizică şi Sport (actualul A.N.E.F.S.) a luat iniţiativa organizării unui centru de judo pentru elevi, condus de profesorul Florian Frazzei, care în 1970, la Editura Militară, publică „Arta apărării individuale – JIU-JITSU”, contribuind astfel la răspândirea acestei arte. Au urmat o serie de alţi pioneri ai Judo-ului de la noi, care prin activitatea lor au contribuit la supraveţuirea şi propagarea Ju-jitsu – lui, fie şi sub masca practicării Judo-ului. Cei mai remarcabili au fost: Prof. Ion Avram, ing. Liviu Urmă,, antr. Vasile Gotelet şi Mihai Botez etc.

Totuşi, după opinia regretatului nostru SHIHAN ALOIS GURSKI, adevărata renaştere a JU-JITSU – lui s-a produs în 1966, odată cu stagiile tehnice din zona Ardealului, conduse de Hans Rainer Hoffmann, care acordă şi primele gradaţii în ju-jitsu. După mărturisirile personale pe care ni le-a făcut, poate fi considerat ca şi promotor al Ju-jitsu-lui prin activitatea depusă, şi profesorul Anton Muraru, personalitate marcantă a Judo-ului de la noi.

În ceea ce ne priveşte, putem considera ca promotorul artei noastre în România pe regretatul nostru profesor, prieten, OM, SENSEI şi SHIHAN ALOIS GURSKI, care în toată perioada în care l-am cunoscut (de aproape 20 de ani), până l-am condus pe ultimul drum (în foto, mormântul maestrului), nu a încetat să ne uimească cu pasiunea, energia şi dorinţa lui de supraveţuire a JU-JITSU-lui, desfăşurând o activitate titanică, fără a-şi cruţa nimic din ceea ce în mod normal, i s-ar fi cuvenit doar LUI.

Marea majoritate a centurilor negre create de „bătrânul” s-au „zbătut” mai mult sau mai puţin să ducă flacăra Ju-jitsu-lui mai departe; alţii s-au „pierdut” pe drum. Printre cei mai remarcabili, care prin efortul lor – inclusiv competiţional – se [mai] stăduiesc să continuie opera bătrânului sunt: Coroiu Vasile, Ghepeş Ilie, Doru Sităruş, Ion Bălăceanu (a publicat şi mai multe cărţi în acest sens), Adrian Belean, Manta Gabriel, Chelu Ion ş.a. mai tineri care încă mai caută calea.

Avântul extraordinar luat de mişcarea de JU-JITSU, inclusiv prin afilierea la federaţii internaţionale şi participarea la competiţii de profil, ne îndreptăţeşte să sperăm că, de undeva de sus, sau poate din „cimitirul de deasupra gării” din Mediaş, „BĂTRÂNUL” este mândru de discipolii lui, care, chiar dacă momentan sunt într-o mică „derivă” sunt destul de puternici şi inteligenţi să-şi găsească CALEA – michi!

Sus